voteza

nu stiu de ce-mi tot amintesc zilele astea de alegerile din '96. cred ca atunci am avut multi dintre noi sentimentul ca putem schimba ceva. generatia around 30 yo, speram sa schimbam un iliescu cu un constantinescu. parea solutia tuturor problemelor noastre. ne-au tinut isonul si scos in strada, la vot, cei de la protv. ce vremuri cu efervescenta creatoare.

aveam 25 de ani, primul job (am aterizat direct intr-un radio), o iubire a la "romeo si julieta", ma mutasem de acasa. si mai trebuia sa bifez la realizari si viata socio-politica a romaniei cu un vot.

dar nu despre asta imi amintesc cu placere. ci despre gasca din deva cu care-mi petreceam timpul. rebelii fara cauza a orasului. era mai mari ca mine cu o generatie. se formasera pe vremea lui ceausescu, insa crescusera cu led zeppelin si doors. deva era un oras aparte. aveam un fel de televiziune prin cablu inca de prin 85. unii (mai un secretar de partid, vreu medic sau sef de ceva) aveau antene parabolice. de la ei porneau cabluri spre rude, care scapau spre preteni. si tot orasul era impinzit. la inceput era de tot rasul faptul ca vedeai exact ce vede titularul de antena (acelasi film la o scara intreaga si daca ala se plictisea si dadea pe alceva ....). pentru mine e clar acum ca accesul la acel tip de informatie a schimbat mintea multora. le-a aratat in primul rand ca se poate si altfel decat intr-o societate in care ca mai buna pila a ta este doamna de alimentara sau cea de la librarie in functie de preferinte. si camania "free your mind" a celor de la mtv a lasat urme in orasul meu.

revenind la gasca, baieti cititi si culti, blazati intr-un oras prea mic pentru visele lor mari. asa ca votul din 96 a parut pentru multi dintre noi poarta spre o lume de neinchipuit: cu libertate si respect, cu obligatii si drepruri. o lume atinsa doar de cei (din gasca) care au emigrat in canada.

asa ca ziua votului a fost cu actiuni de mobilizare a prietenilor de a merge la vot. un loc de actiune "cafeneaua", punctul de petrecere a multului timp liber pe care-l aveam atunci. insa in ziua aia in cafenea nu puteai sa intri daca nu aratai ca ai fost la vot. era acolo unul dintre baieti -bibanu'- care verifica buletinele daca au stampila de votat. nu aveai nu primeai suc. era acolo si fisher, venit special din ungaria sa voteze. stateau amandoi la o masa la intrare si beau bere si verificau stampile. o zi intreaga. nu stiu daca unii au votat de dragul unei sticle de bere sau de dragul unui vot bine plasat. important este ca au votat.

m-a dezamagit groznic constantinescu. dar nu regret ca am mers la vot in ziua aia. mi-am castigat dreptul de a fi dezamagita si de a bea o bere.

si asta am sa fac si anul asta. ma duc la vot. nu stiu inca daca o sa anulez votul sau o sa votez cu cel mai mic rau.

ps: imi vine sa nu servesc duminica decat pe cei care fac dovada ca au mers la vot. nu ma intereseaza cu cine voteaza. nu ma intereseaza daca au anulat votul. daca au scris intr-un colt ca vor legalizarea prostitutiei. important e sa voteze. n-am s-o fac pentru ca-mi lipseste entuziasmul avut in 96. atunci credeam in minuni rapide. ultimul an mi-a stors ultimul gram de energie. dau rateuri dupa rateuri. pana acum nu mi-a pasat daca cei din parlament sau presedintele isi duc la capat promisiunile electorale. vedeam in jurul meu suficient de multi oameni sa schimbe lumea pe cont propriu. insa acum mi se par prea putini. dar tot am sa merg la vot. ca sa am dreptul de a fi dezamagita inca o data.

ps2: Inspirata de

insist

stiti genul de persoana abia cunoascuta, cu care esti nevoit sa stai intr-un spatiu comun o perioada mai indelungata (gen camera de hotel/spital), care te intreba ceva personal din prima?... tu raspunzi evaziv ca sa scapi... si nu se opreste, sare la nivelul doi de intimitate, mai bagand o intrebare la care nu raspunzi nici daca e pusa de un prieten bun.

sta cu mine in camera acum.

Ochii tatalui

Tata avea ochii albastrii. Daca era fericit erau ca un cer senin de vara cu cativa nori razleti, albi si pufosi, in care ghicesti animale fantastice si fluturi albi. Daca era furios, ochii lui aduceau a furtuna. Se inchideau la culoare, apareau fulgere si auzeai tunete.

Batranetea sau boala i-au scimbat ochii in ceva lipsit de expresivitate. Nu stiu daca a fost o forma de autoaparare ca sa nu-i vedem suferinta, dar parea ca nu se mai intampla nimic in el.

n-am timp

M-am dus la banca sa iau un card. Il dadusem la refacut pentru ca il uitasem in bancomat. Senina ii spun doamnei ca trebuia sa-l iau acum trei saptamani. Dispare in arhiva. Revine de cateva ori, verifica ceva pe calculator. Dispare. Revine. In final apeleaza la inca o colega. Se agita, cauta. In final apare cu plicul. 'Domnisoara... trebuia sa veniti acum 3 luni nu acum 3 saptamani'. 

Cand naiba au trecut 3 luni?!!!!!!  Cum naiba au trecut?!!!

Fiecare zi mi se pare nesfarsita. La final insa nimic din 'to do list' nu e bifat. Si totusi am muncit toata ziua. Si totusi n-am facut nimic.

Zilele sunt pe repeat, ca un cantec preferat. Imi place ce fac. Iubesc cafeneaua si copacul. Ma simt protejata de cei cu care lucrez. In ciuda multor probleme, am sentimentul ca am sansa unica de am decide viata mai mult ca altii. Si atunci de unde sentimentul asta de irosire?

Si apropo de melodi care iti urmaresc ziua. My last obssesion is 

cum sa te enervezi intr-o zi de luni

astept un plic important. presupun ca postasul nu ne-a gasit acasa asa ca ma duc sa caut vreun aviz. din cutia postala scot juma de kilogram de meniuri (majoritatea de pizza). pe cutia noastra sta scris falnic: NU PUNETI RECLAME.

asta mai zielele trecute. 

azi vad mormanul si-mi zic: ia sa le spun eu oamenilor astia sa-si anunte firmele care le distribuie pliantele ca daca intalnesc sticker-ul cu mesajul de mai sus, sa respecte dorinta celui care si-a impodobit cutia postala cu asa ceva.

Sun la primii: Total Pizza. Domnul respectuos la doleanta mea. Si spune ca transmite mai departe. Cea mai piaristica atitudine. Chiar daca a inchis si a spus "a sunat o nebuna si a zis sa nu mai punem reclame... bla bla bla... ha ha ha". A treia pizzerie (pizza venetia) la fel. Piaristic,  frumos.

Insa domnul de La Coronna a fost de mare exceptie. Cum adica sa nu puna? Ca daca cel care a pus sticker-ul s-a mutat si noul locatar vrea reclame dar i-a fost lene sa dea jos ala? Ca de ce nu reciclez (basca mi-a sarit din cap la replica asta)? Totul pe un ton ironico busito-n nas, de parca imi zicea prin fiecare cuvand: cucoana traiesti in Romania. De unde mama naibii sa-ti respect eu dorinta asta? Imi doream din suflet ca discutia sa fie inregistrata dar "pentru imbunatatirea serviciilor noastra aceasta conversatie poate fi inregistrata" nu-i cand ai nevoie de ea.

Punctul culminant (dupa ce m-a intrebat si ce masuri legale pot lua impotriva lor daca nu respecta o astfel de dorinta): materialele noastre sunt pe hartie reciclata, deci nu se taie copaci pentru ele!!!! Ditamai hartia lucioasa de 125 (cei care se ocupa de materiale promotionale stiu ce spun acum) straluceste in fata mea, razandu-mi in nas. 

M-am balbait nu alta de furie (oricum spre final aveam 24 cu 15 tensiunea si ma aveam putin si explodam, lucru greu de realizat). HARTIE RECICLATA!!! Conversatia s-a incheiat pe un "la revedere Claudia" de parca crescusem impreuna pe cetatea Devei. 

Acum ca m-am calmat... cum facem? Facem un site pe care ii  trecem pe cei care nu respecta sticker-ul? Le bombardam mailul cu plangeri si sesizari? Ne luptam pentru o lege in care materialele promotionale de genul asta sa fie facute obligatoriu pe hartie reciclata? Da-ti 'cu ideea'.

PS: bravo irina pentru Salveaza un copac!

PS2: acum sunt 3 stickere pe cutia noastra postala... sa vad pe cine mai sun dupa asta.

Impotmolirea globala

Am sentimentul ca o parte din oameni stau pe loc si altii au luat-o razna, si se misca haotic ca un atom turbat. Rezultatul este o imagine obositoare, in care lumea se zbate impotmolita in asteptarea terminarii/inceputului/apogeului crizei. 

in lumea mea e cald si bine

dupa multe zile in care singurele mele escapade outside verde au fost pana in militari acasa, azi am mers pana la ikea.

soc pe drum: patru panouri publicitare in care cuvantul 'criza' e la ordinea zilei.

oameni buni, care criza?  criza de nervi pe care o sa fac daca mai aud cuvantul asta, sau criza din media, ca nu inteleg cum naiba sa ai criza economica in conditiile in care nu ai avut crestere? cand de douazeci de ani nu producem nimic si doar consumam dinafara? 

n-am televizor de mai bine de un an si nu-i simt lipsa. poate d'aia am o perceptie eronata asupra unor lucruri. eronata dar mai buna. 

cand nu o sa mai fim tara lu' "sa vina cineva sa ma ajute" atunci poat o sa avem o criza reala. 

pana atunci avem doar un nou lucru de care sa ne agatam ca sa ne pierdem zilele povestind despre cat de grea ne este viata. 

tigara dupa tigara

m-am aruncat intr-un carusel dement, care ma face sa fumez tigara dupa tigara. nu stiu cum s-a intamplat ca in putin timp sa ajung de la "n-am fumat niciodata" la 3 pachete pe zi.

nu-mi inteleg gestul. nu-mi asum renuntarea.


LE 14.11.2018 e timpul ca tigara sa apartina trecutului. Prea mult(e) am ars pe altarul ei!

pietre ude

pe malul marii (noastre, la 2Mai) am pornit in cautare de scoici (intregi) si pietre frumoase. fac asta ori de cate ori ajung pe malul unei garle.

nu ma lecuiesc sa caut si pietre, desi de fiecare data am deziluzia unei pietre frumoase. pentru ca de fiecare data pietrele cand sunt ude au striati/culori/inflexiuni miraculoase. si mai apoi, cand se usuca, sunt urate. poat e exagerat cuvantul "urate" insa oricum departe de prima impresie.

asa patim si cu oamenii. cand ii cunoastem prima oara stralucesc in soare, poleiti de miracole si imagini halogramatice (daca nu exista cuvantul, asta e:)). pe urma, viata le ia din culoare.

amintirea unei insule

primele zile au fost putin cam greu de dus. nu neaparat din cauza motivelor care m-au adus acasa mai repede, cat pentru ca lumina gri de afara era in contradictie totala cu lumina din sufletul meu.
in mod surprizator zilele petrecute pe mica plaja thailandeza m-au umplut de calm, liniste si ganduri bune.
erau insa in consonanta cu lumina calda a soarelui, cu sunetul linistit seara si agitat dimineata a oceanului, cu fosnetul palmierilor. pana si cu "cantecul" soparlelor (in primele zile am crezut ca sunt pasari) era "integrat" in tot ce mi-a readus pacea.
in bucuresti insa.. gri peste gri. greu de dus. mi-a fost teama ca nu am apucat sa sedimentez tot ce am incercat sa adun in cele cateva zile furate sortii.
ieri insa am vazut ca unul din brazii de craciun ce impanzesc curtea cafenelei a inmugurit... se apropie primavara. si asta e in consens cu renasterea mea.
si pentru ca se poarta... melodia zilei

i'm home

atat.

Demonstrati

Zilele mele au ritm de ardeal. Nu m-am dezis inca de "primele doua saptamani o sa zac". Dar dupa primele doua seri in care imediat dupa apusul soarelui m-am dus la culcare (adica pe la 19.30) iar dimineata pe la 6 cine e viu pe plaja... am incercat sa aman ora de somn prin diverse tertipuri. In seara trei am luat la intrebari gazdele despre ce-i cu locul asta si cum e cu turismul in thailanda. Seara patru a fost prilej de film. In special pentru ca la parnz m-a furat somnul in hamac si m-am trezit pe pink floyd. Mi-am amintit ca am un documentar VH1 despre "pinca floida" si mi-am zis ca nu se poate un loc mai bun de vizionat (exceptie VERDE) ca pe malul unei garle mari. Castile in urechi si sa auzim povestea unei trupe arhitecturale.

Surprinzator pentru mine a fost ca de fapt pink floydul pe care il stiu este de fapt o incercare a lui waters si gilmore de a ajunge la nivelul lui syd barrett.. leaderul din primii ani ai trupei. Tot ce au compus a fost doar turul lor de forta de a atinge genialitatea nativa a lui barrett. Au recunoscut ca ei au invatat sa compuna, in timp ce syd era un lung sir de muzica. Lsd-ul i-a accentuat insa schizofrenia rupandu-i caile de comunicare cu lumea asta.

Dar la urma urmei cati dintre noi nu suntem altceva decat un lung sir de demonstratii pentru altii. Incercam sa fim mai buni pentru a arata celui care ne-a parasit sau nu ne-a iubit ca suntem mult peste ce si-a imaginat ca suntem. Ne dam peste cap sa dovedim parintilor ca drumul pe care ni l-am ales in viata e mai bun decat cel pe care ei ni l-au aratat/ales. Constient sau nu, facem tot posibilul ca cei din jur sa ne vada performantele, si ne luam la intrecere cu imaginea pe care credem ca o au despre noi. Uneori mai adaugam ca etalon, un syd barrett personal care ne da sansa sa ne depasim cu adevarat.

Au si ei vama lor

Daca au moluri de ce nu ar avea si vama. M-am dus in haad rin in cautarea internetului. Am plecat de la silvery moon impreuna cu chris, un australian care de 8 ani sta in china. El s-a decis sa plece la "oras" ca e prea multa liniste pe plaja MEA. Ne-a luat un "taxi" in care erau 4 vorbitori de engleza care mergeau spre Singapore. Le miroseau gentile ca strazile din Amsterdam. Cred ca o sa ajunga foarte repede.
Stradute inguste, zeci de magazine/restaurante/portavoci care anunta marea petrecre de duminica si thai boxu' de diseara/si internet in unele restaurante. M-am scos.

La ora 10 cand am ajuns lumea abia se trezea, asa ca a fost ok pentru persoana anti sociala care am devenit in ultimii ani. Dar pe la 15 cand m-am decis sa plec spre casa strazile erau pline. Magheru' din vama in plin de stuffstock. Am fost singurul calator in taxi, asa ca soferul incerca sa plece mai repede dubland pretul.. "200 de bathi si plecam acum"... nu ma grabesc nenicule... 150?.. nuuuu.

Fara bagaj in spinare aleea serpuita pare mai scurta. Doar gandurile mele sunt acum iar la Bucuresti.. de ce naiba am plecat. I need a cigarette.

Asta mi-am dorit

Doua saptamani pe o plaja. Nostalgia unui 2 mai pustiu ma bantuie. Mi-am zis ca asta fac primele zile: zac si dorm; dorm si zac.

Am gasit pe net silvery moon bungalows. Mi-am zis ca e numa gura de ei, dar ca merita sa incerc. M-a lasat "taxiul" (camioneta cu 2 banchete in spate) intr-o curba si mi-a arat soferul indicatorul. Ok. O alee abrupta printre cocoteri si alti copaci. Plaja nu se vede dar oceanul se aude. Aleea abrupta si cu serpentine se termina dupa cateva minute de mers in curtea unui om. Nu aici e silvery moon. De la urmatorul bungalow. Cateva casute cocotate pe stalpi. 2 dintre ele exact pe mal. Mai sunt 7-8 metrii pana la apa. Nicio miscare. Din ceea ce pare bucataria se aud voci. "Hello"... as vrea sa stiu daca aveti camere libere (daca n-au ii omor.. eu nu mai urc panta aia)... avem.. care o vrei... aia... aia nu, e rezervata... daca nu vine incepand de maine e a ta. Ma multumesc cu o camera la 20 de metrii de plaja.. dar de a doua zi... casuta de pe mal e mea.

Gazdele bert si kai (un elvetian si o thailandeza). Un prosop mare cu bob Marley troneaza pe un fel de altar plin de poze de la cei care au mai stat aici. Led zep si doors in boxe. Daca iei ceva din frigider te treci intr-un caiet si o data la doua zile platesti. 10 pisici si 5 caini.

Despre fobii si traume

Incep cu cea mai mica... am impresia ca imi suna telefonul intr-una. Ma tot pipai prin buzunare. Nu numai ca nu am roamnig.. dar e chiar inchis.

Ca sa ma urc in vapor (exagerat spus, era doar o barca mai acatarii) a trebuit sa cobor niste trepte in constructie si fara balustrada. Din copilarie am vise in care ma catar pe scari in constructie si fara balustrada. De urcat, le urc.. dar de coboarat never ever. Poate ca si un copil care abia invata sa mearga, treapta cu treapa, si pe fund. Nu de alta dar mi se pare mai scurt drumul prin aruncare in gol. Va dati seama ca nu m-am bucurat cand am vazut scarile. Imi venea sa zic ca eu una nu mai merg niciunde. Se mai misca aiurea si podetul care lega barca de mal. Un pas, doi, trei.. hai ca poti.. si daca nu poti se prind si ei si te scot din apa.


Ajunsa pe barca, a inceput seria doi de isterie. Valurile mari ne balansau bine (nu era doar parerea mea subiectiva.. au zis si "navigatorii" ca e mai agitata marea ca de obicei; de altfel toti se plang pe aici ca e frig, ca nu a fost niciodata asa frig in perioada asta; eeee.. 20 de garde = frig.. ia haideti voi la intorsura buzaului). Cele 3 ore pe vapor au fost un fel de moleseala indusa... "nu sunt pe mare.. sunt in tren.. cate saptamani a navigat columb?... uite o insula, asta e, nu - nu e asta... nu se vede nicio o insula.. unde dracu ne duc astia?.. uite INSULA.. a si bagajul meu tocmai e aruncat pe tarm.. bine ca nu am cumparat oua."

Punctul culminant a fost in prima noapte. Pentru ca am vazut una dintre pisicile gazdei cu o soparla** in gura, zgomotele din camera (de pe la 5 dimineata) m-au facut sa ma gandesc ca am o vietate taratoare in casa. Am gonit gandul zicand ca sunt protejata de plasa contra tantarilor si ca nu intra ea ca HIV prin prezervativ*. Dar zgomotele au continuat, si cum lumina era deja pe mijite am obeservat o chestie neagra pe tavanul baldachinului. Care parea ca atarna. Pe interior. " e doar faldul de la baldachin.. dar de ce numa faldul ala e asa negru... nu are cum sa fie o soparla, ti se pare, oricum tu nu vezi bine... nu are cum se tina in coada.. ba are ca ai vazut pe discovery ca pot tot felul... dar nu s-a miscat cand te-ai miscat... pai nu s-a miscat ca asteapta sa adormi iar.. fa zgomot.. nu fa zgomot.. fa-i poza... nu, ca se sperie de blitz... iesi din baldachin.. dar treci pe sub ea, al dreacu cum s-a pus exact deasupra "usii".. daca iesi, iti pui prosopu' in cap... ii fac poza.. asta e.. daca tip nici naiba nu ma aude cu zgomotul asta a oceanului care parca imi intra in camera". I-am facut poza.

Iata soparla din.. capu meu.




* exista unele organizatii religioase care vor neaparat sa convinga lumea ca abstinenta este cea mai buna metoda de protectie impotriva infectilor cu transmirere sexuala. Este abstinenta .. dar nu cu arguemente de genul: prezervativul are din fabrica o gaurica de cinci microni, iar HIV de exemplu are 1,5 microni, si e destept si gaseste gaurica si trece. Sorry.. nu ma pot abtine.

** am intrebat gazda daca sunt periculoase: daca te musca te doare cateva ore. Cam ca la paianjeni. Era tot ce imi puteam dori sa aud.

trenul de noapte

mi-am amintit de copilarie cand mergeam in tabara la mare. 13 ore cu trenul. Plin de oameni cu bagaje. Printre ei si niste americani idioti pe care i-as fi luat la palme daca eram sora mea geamana din japonia. Thailandezi in masa stiu doar cifrele in engleza. Nu au nevoie de mai mult ca sa-si vanda marfa. E usor de inteles daca vrei, ca nu ai cum sa comunici mai mult cu ei. Cei doi americani veniti la surf si f..., evident ca aveau glumite idioate cu biata fata care incerca sa le vanda niste mancare in tren. Ei o intrebau daca o ia si colo si colo... ea raspundea politicoasa si zambitoare "yes"... M-am consolat ca ia injurat in thailandeza.

De dormit am dormit tun. A avut si trenul aproape o ora intarziere, asa ca am avut timp sa ma dezmeticesc si sa nu mai caut raspunsuri la intrebari de genul "unde sunt" "de ce" "cum de".

Nu mi-a placut ca cerul parea relativ inorat.. si ma frustrasem deja la gandul ca numai mie mi se poate intampla cand plec la mare sa ploua.. chiar daca marea e in thailnada.. ca la 2 mai imi iese des.

dar pana la urma am apreciat si partea asta.. mai ales pe vasul care m-a dus de la surat thani pe insula aleasa in ultimul moment in gara.

primul meu drum cu barca. pentru ca a fost un drum de 3 ore. cu un tangaj considerabil si resimtit in tot corpul. dar n-am depasit limita. am dormit. trezita din cand in cand de scartaitul din toate incheieturile ale vasului. n-ar fi deloc eroic sa mor aici.

la pas prin bangkok

3 ore cu bagajul in spate. Obositor. Nu sunt facuta pentru asta. Eu sunt o intelectuala blazata si sedentara. Plecata in cautarea unui nenorocit de incarcator solar. Am mers direct la Prantum, un fel de mol exclusiv de elevtronice. Se lauda ca au de toate. Ei bine nu... incarcatoare solare n-au. Softuri si filme piratate cate vrei. Dar eu nu vreau. Deal madame. Madame pe dracu.. nu ma car cu toate serile din prison break in spinare prin thailanda. Poate o jucarie de plus madame.. nici atat sir.


Pe strada sunt abordata de diversi.. de unde esti.. cat stai.. multumim ca ai ales thai.. poate vrei un taxi... nu nene.. eu mi-am propus sa fac febra musculara tarandu-ma prin oraul vostru capitala de tara cu un bagaj bine ordonat. Am facut prin soare (asta e pentru cine ma cunoaste) ceva de genul din militari la unirii, mai apoi la obor mai apoi la unurii, mai apoi la cotroceni, mai apoi la gara.

La gara am zacut in asteptarea trenului facand poze la lume.

catre plaja mult visata

am facut bagajele.. sper sa nu mai am nevoie de nimic din rucsac pana la sf vacantei ca nu cred ca-mi mai iese sa-l fac la fel de compact, egal, etc etc... 

plec in cautarea unui charger solar pentru laptop.. daca l-am carat pana aici sa-l folosesc macar. si neaparat o cartela telefonica, pentru ca le-am promis lu' dorina si alex ca-i sun...

pe la 20 vreau sa fiu in gara sa iau un tren spre surat samui. adica sa ma duc la mare. ajung maine dimineata. e ca si cum as merge de la bucuresti la deva:) 

pe urma un vas ma va duce pe una din insule. inca nu m-am decis intre pha ngan si samui. da.. noaptea e un "lampadar" bun. si mai exista si monede pe lumea asta.

zi afara, noapte-n capu meu

functionez dupa ora romaniei si soarele thailandei. m-am trezit fix la 6.30 cum fac si acasa. dar aici era deja 10. mi-am zis ca nu ies la ora aia din casa (indiferent de tara) asa ca am mai furat cateva ore de somn (compensare pentru orele nedormite in 2007). 

foamea si-a spus cuvantul, asa ca hai pe strazi la vanatoare. inca visez la sucul din fructe... dar n-am gasit nici la 10 strazi distanta (te pomenesti ca acum 4 ani am nimerit singura persoana care facea asa ceva in intreg orasul!!!). ma multumesc cu niste fructe gata curatate/taiate tinute pe ghiata si cu zahar condimentat. doua din patru o placere. mai colea incerc niste chestii pe bat cu aspect de mic/carnat/amestecatura de diverse. pica examenul. 

ma strecor cu greu printre oameni, tarabe, masini (o sa mor calcata de un ceva pe roti, nu m-am prins care sunt regulile cu circulatie, ca in acelasi loc am impresia ca merg cand pe dreapta cand pe stanga. sa-i f..)

dupa ce am mancat fructele... am inceput sa vad. am carat deageaba aparatul cu mine ca pana declansez a trecut faza.. asa ca nu pot sa si ilustrez ce va povestesc.

ma amuz la faze de genul ... restaurantul bamboo... care e dugheana nenorocita si ma gandesc ca nici locatia din bucuresti nu e departe dar e cu "cristale swarovsky".

la un colt de strada un driver de scuter asteapta clienti stand intr-un sezlong rupt, si uitandu-se la un televizor color cu purici si antena indoita.

cersetorii isi muta cutiuta pentru bani in directia din care vine potentatialul client.

copii sunt ca niste jucarii din portelan.

au molul peste moluri, cu "fete de mol" exact ca ale noastre: cot indoit, geanta mare, doua pachete de tigari, un telefon mobil si cheile de la masina.. ca doar sunt reduceri de 70%...

maine plec spre alte zari.. daca vroiam aglomeratie mergeam la obor...

9713

atatia km sunt de la helsinky la bangkok. nu iau in considerare partea bucuresti - helsinky pentru ca un prieten mi-a zis ca numa de acolo incepe de fapt calatoria mea si ca la o aruncatura de bat de casa nu e nimic spectaculos/periculos/initiatic.

revenind la 9713, cifra m-a obsedat pana am decolat. dupa care, oboseala unui zbor lung si-a spus cuvantul. am tot atitipit printre filme americane lacrimogene si ghionteli (facute doar cu scopul de a marca teritoriul) ale vecinului din partea dreapta (tot american[ii sunt de vina]), si prin urmare am uitat.

emotii pe bune si un gand soc am avut cu 20 de minute inainte de aterizare, cand a inceput sa coboare avionul, iar singurul meu gand  a fost "ce mama dracului caut eu aici? si atatea lasate vraiste acasa!!!??" 

m-a linistit intalnirea cu un cuplu de romani care locuiesc aici si care reveneau din vacanta in romania. amabili foc, dorina si alex m-au adus cu taxiul pana la hostel, pentru ca intamplarea fericita face sa locuiasca doua strazi mai colea. 

am aflat ca din cate stiu ei, sunt 10 familii de romani care lucreaza in thai. din pacate nu prea tin legatura.

acum zac in camera unui hostel decent si relativ scump. ma reobisuiesc cu mirosul greu al strazii. oricat de pofta mi-e sa mananc ceva exotic.. parca totusi n-am chef.

maine plec insa in cautarea.. unei supe bune de nuca de cocos cu creveti. si a unei pungi mari de suc din bucati de fructe "de pe aici" si gheata. asa.. ca sa-mi incep povestea in thailnada cu ceva savuros.

ps: am zburat cu finnair, care au avut la momentul cand m-am decis sa iau biletele cea mai buna oferta. ce am remarcat la ei: au insotitori de bord normali. adica nu numai oameni tineri si frumosi. ci indivizi de toate varstele si genurile. si amabili intr-un mod natural/nefortat.  

dintr-o gresala

pentru ca ma obsedeaza legenda elefantui alb am decis sa numesc blogul "pe urmele elefantului alb". in mod irational m-au apucat englezismele si din gresala am scris fallow in loc de follow.

am vrut sa sterg dar.. surpriza (sau nu).. conotatia fallow este mai aproape de scopul calatoriei mele. poate nu e corect gramatical si fara prea mult sens, insa e in concordanta cu ce vreau sa fac. pentru ca printre alte semnificatii "fallow" insemna teren agricol lasat in "paragina" cu scopul de a-l face din nou fertil. 

maine... plec

Pornesc la drum spre o destinati exotica. Sufletul meu. Vreau sa-l inteleg, sa-l fac mai puternic. Imi duc trupul intr-o tara exotica... Thailanda. Ma rup pentru doua luni (pe cat posibil) de tot ce ma provoca, iubeste, loveste, protejeaza aici. 

O calatorie programata si asteptata, dorita si visata.. dar care se pare ca se intampla intr-un moment nepotrivit.

Dar oare exista momente potrivite ca sa incerci sa aflii ce-i cu tine pe planeta asta? Sau doar momente necesare cand TREUIE sa te descoperi. Mai precis sa scoti la iveala ce ai ascuns in tine (voit) ani de zile. Si ce este ascuns in tine si nu stii, pentru ca nu ai avut ocazia.