tigara dupa tigara

m-am aruncat intr-un carusel dement, care ma face sa fumez tigara dupa tigara. nu stiu cum s-a intamplat ca in putin timp sa ajung de la "n-am fumat niciodata" la 3 pachete pe zi.

nu-mi inteleg gestul. nu-mi asum renuntarea.


LE 14.11.2018 e timpul ca tigara sa apartina trecutului. Prea mult(e) am ars pe altarul ei!

pietre ude

pe malul marii (noastre, la 2Mai) am pornit in cautare de scoici (intregi) si pietre frumoase. fac asta ori de cate ori ajung pe malul unei garle.

nu ma lecuiesc sa caut si pietre, desi de fiecare data am deziluzia unei pietre frumoase. pentru ca de fiecare data pietrele cand sunt ude au striati/culori/inflexiuni miraculoase. si mai apoi, cand se usuca, sunt urate. poat e exagerat cuvantul "urate" insa oricum departe de prima impresie.

asa patim si cu oamenii. cand ii cunoastem prima oara stralucesc in soare, poleiti de miracole si imagini halogramatice (daca nu exista cuvantul, asta e:)). pe urma, viata le ia din culoare.

amintirea unei insule

primele zile au fost putin cam greu de dus. nu neaparat din cauza motivelor care m-au adus acasa mai repede, cat pentru ca lumina gri de afara era in contradictie totala cu lumina din sufletul meu.
in mod surprizator zilele petrecute pe mica plaja thailandeza m-au umplut de calm, liniste si ganduri bune.
erau insa in consonanta cu lumina calda a soarelui, cu sunetul linistit seara si agitat dimineata a oceanului, cu fosnetul palmierilor. pana si cu "cantecul" soparlelor (in primele zile am crezut ca sunt pasari) era "integrat" in tot ce mi-a readus pacea.
in bucuresti insa.. gri peste gri. greu de dus. mi-a fost teama ca nu am apucat sa sedimentez tot ce am incercat sa adun in cele cateva zile furate sortii.
ieri insa am vazut ca unul din brazii de craciun ce impanzesc curtea cafenelei a inmugurit... se apropie primavara. si asta e in consens cu renasterea mea.
si pentru ca se poarta... melodia zilei

i'm home

atat.