Demonstrati

Zilele mele au ritm de ardeal. Nu m-am dezis inca de "primele doua saptamani o sa zac". Dar dupa primele doua seri in care imediat dupa apusul soarelui m-am dus la culcare (adica pe la 19.30) iar dimineata pe la 6 cine e viu pe plaja... am incercat sa aman ora de somn prin diverse tertipuri. In seara trei am luat la intrebari gazdele despre ce-i cu locul asta si cum e cu turismul in thailanda. Seara patru a fost prilej de film. In special pentru ca la parnz m-a furat somnul in hamac si m-am trezit pe pink floyd. Mi-am amintit ca am un documentar VH1 despre "pinca floida" si mi-am zis ca nu se poate un loc mai bun de vizionat (exceptie VERDE) ca pe malul unei garle mari. Castile in urechi si sa auzim povestea unei trupe arhitecturale.

Surprinzator pentru mine a fost ca de fapt pink floydul pe care il stiu este de fapt o incercare a lui waters si gilmore de a ajunge la nivelul lui syd barrett.. leaderul din primii ani ai trupei. Tot ce au compus a fost doar turul lor de forta de a atinge genialitatea nativa a lui barrett. Au recunoscut ca ei au invatat sa compuna, in timp ce syd era un lung sir de muzica. Lsd-ul i-a accentuat insa schizofrenia rupandu-i caile de comunicare cu lumea asta.

Dar la urma urmei cati dintre noi nu suntem altceva decat un lung sir de demonstratii pentru altii. Incercam sa fim mai buni pentru a arata celui care ne-a parasit sau nu ne-a iubit ca suntem mult peste ce si-a imaginat ca suntem. Ne dam peste cap sa dovedim parintilor ca drumul pe care ni l-am ales in viata e mai bun decat cel pe care ei ni l-au aratat/ales. Constient sau nu, facem tot posibilul ca cei din jur sa ne vada performantele, si ne luam la intrecere cu imaginea pe care credem ca o au despre noi. Uneori mai adaugam ca etalon, un syd barrett personal care ne da sansa sa ne depasim cu adevarat.