revenind la 9713, cifra m-a obsedat pana am decolat. dupa care, oboseala unui zbor lung si-a spus cuvantul. am tot atitipit printre filme americane lacrimogene si ghionteli (facute doar cu scopul de a marca teritoriul) ale vecinului din partea dreapta (tot american[ii sunt de vina]), si prin urmare am uitat.
emotii pe bune si un gand soc am avut cu 20 de minute inainte de aterizare, cand a inceput sa coboare avionul, iar singurul meu gand a fost "ce mama dracului caut eu aici? si atatea lasate vraiste acasa!!!??"
m-a linistit intalnirea cu un cuplu de romani care locuiesc aici si care reveneau din vacanta in romania. amabili foc, dorina si alex m-au adus cu taxiul pana la hostel, pentru ca intamplarea fericita face sa locuiasca doua strazi mai colea.
am aflat ca din cate stiu ei, sunt 10 familii de romani care lucreaza in thai. din pacate nu prea tin legatura.
acum zac in camera unui hostel decent si relativ scump. ma reobisuiesc cu mirosul greu al strazii. oricat de pofta mi-e sa mananc ceva exotic.. parca totusi n-am chef.
maine plec insa in cautarea.. unei supe bune de nuca de cocos cu creveti. si a unei pungi mari de suc din bucati de fructe "de pe aici" si gheata. asa.. ca sa-mi incep povestea in thailnada cu ceva savuros.
ps: am zburat cu finnair, care au avut la momentul cand m-am decis sa iau biletele cea mai buna oferta. ce am remarcat la ei: au insotitori de bord normali. adica nu numai oameni tineri si frumosi. ci indivizi de toate varstele si genurile. si amabili intr-un mod natural/nefortat.
Poate reusesti totusi sa scapi de obsesia cu numerele si treburile de acasa, ca sa putem sa citim blogul cu placere sincera si nu pentru ca e a'lu' code.
RăspundețiȘtergere